Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, cunoscut și sub numele de „grabnic ajutător” și „mare făcător de minuni”, se numără printre cei mai iubiți sfinți ai vremurilor noastre. Deși canonizarea sa este relativ recentă, evlavia poporului credincios față de acest sfânt s-a răspândit rapid în întreaga lume ortodoxă, iar lucrarea sa harică este simțită în mod concret de nenumărați creștini care i se roagă cu credință.
Viața și originea sfântului
Sfântul Efrem cel Nou s-a născut în data de 14 septembrie 1384, în orașul Trikala din Tesalia, Grecia, într-o familie evlavioasă de origine bizantină. Crescut în duhul credinței și al curăției morale, Efrem a simțit de tânăr chemarea către viața monahală, părăsindu-și familia pentru a se retrage în liniște și nevoință în Mănăstirea Buneivestiri din muntele Nea Makri, regiunea Attica.
Mănăstirea în care a viețuit, închinată Maicii Domnului, era la vremea aceea un loc de intensă trăire duhovnicească. Aici, Sfântul Efrem s-a dedicat cu totul rugăciunii, postului și studiului dumnezeieștilor Scripturi. A primit tunderea în monahism și, mai apoi, hirotonia în treapta preoției, devenind un stâlp de rugăciune și mângâiere pentru obștea monahală și credincioșii care veneau să se spovedească și să ceară sfat.
Martiriul sfântului
Contextul istoric în care a trăit Sfântul Efrem a fost unul tulburat, dominat de invaziile otomane asupra teritoriilor grecești. În anul 1426, turcii otomani au atacat Mănăstirea Nea Makri, ucigând toți călugării. Sfântul Efrem, aflat în sihăstrie pe muntele din apropierea mănăstirii, a fost capturat câteva zile mai târziu.
A urmat o perioadă cumplită de torturi inumane. Timp de opt luni, Sfântul Efrem a fost supus celor mai crude chinuri, însă nu a renunțat nicio clipă la credința sa. În data de 5 mai 1427, a fost spânzurat cu capul în jos de un copac uscat și a fost străpuns cu un par aprins, suferind mucenicia pentru Hristos. Prin jertfa sa, a devenit mărturisitor și părtaș la slavă, după cuvântul Apostolului Pavel: „Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El” (II Timotei 2, 12).
Descoperirea moaștelor și lucrarea harică
Trupul Sfântului Efrem a rămas neștiut timp de aproape 500 de ani. Abia în anul 1950, printr-o descoperire minunată făcută unei monahii din Mănăstirea Nea Makri, moaștele sale au fost aflate întregi și izvorâtoare de bună mireasmă. De atunci, nenumărate vindecări, întoarceri la credință și minuni s-au înregistrat în legătură cu rugăciunile înălțate către Sfântul Efrem.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei l-a trecut oficial în rândul sfinților în anul 2011, iar cultul său s-a extins cu repeziciune în întreaga lume ortodoxă, inclusiv în România, unde biserici și paraclise i-au fost închinate.
Aportul Sfântului Efrem către Biserica Ortodoxă Română și Universală
În România, evlavia față de Sfântul Efrem cel Nou a prins rădăcini adânci. Multe mănăstiri și biserici, precum cele de la Cernica, Rătești, Bucium sau Tinca, adăpostesc părticele din sfintele sale moaște. Mii de credincioși români îl consideră un protector al tinerilor, al celor aflați în examene sau în grele încercări, dar și un vindecător al bolilor sufletești și trupești.
A fost supranumit „Sfântul din Nea Makri” și este adesea invocat împreună cu Sfântul Nectarie și Sfântul Ioan Rusul, ca făcător de minuni și ocrotitor grabnic.
La nivel internațional, cultul său este prezent în Grecia, Cipru, Serbia, Georgia, dar și în comunități ortodoxe din diaspora, precum în SUA, Canada și Australia, unde icoanele și acatistele sale sunt răspândite cu evlavie și recunoștință.
Încheiere
Viața, jertfa și lucrarea Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou ne arată că harul lui Dumnezeu se revarsă neîncetat peste cei care Îl iubesc și Îl mărturisesc cu statornicie. Rugăciunile adresate acestui sfânt sunt o chemare la pocăință, la răbdare în necazuri și la speranța că, în ciuda întunericului vremurilor, Dumnezeu lucrează prin sfinții Săi.
Să ne rugăm cu nădejde Sfântului Efrem cel Nou: „Sfinte Efrem, grabnic ajutător și luminător al sufletelor noastre, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”